- Reclamă -
O femeie care a cumpărat pâine de la magazinul Lidl Nord Ploiești și-a spart o măsea, după ce a mușcat, la masă, dintr-o felie. Ploieșteanca a descoperit în pâine o piatră de 5 mm.
Pâinea a fost cumpărată pe 17 octombrie. Clienta susține că nu a primit niciun răspuns din partea Lidl, deși a făcut toate demersurile necesare în acest sens, solicitate de reprezentanții magazinului.
Ploieșeanca a prezentat și dovezi, fotografii cu bucata de pâine în care a descoperit piatra și cu bonul fiscal care atestă cumpărarea produsului din magazinul Lidl.
- Reclamă -
Clienta care și-a spart măseaua în piatra din pâine este, evident, revoltată, mai ales că răspunsul la reclamația făcută întârzie.
Iată ce ne-a povestit aceasta, într-un mesaj trimis pe adresa redacției noastre:
- Reclamă -
„În data de 17 octombrie, am cumpărat din Lidl Nord Ploiești o pâine cu ardei roșu, din zona vrac, pe care am feliat-o la mașina din incinta magazinului.
La prânz, am mâncat din pâine și, la un moment dat, mi-am fisurat măseaua într-o piatră de 5 mm -atașez poze.
Nu am apucat să rup din felia de pâine…așa că am scos să verific de ce s-a spart o parte din măsea și atunci am văzut piatra.
În ziua de 17 octombrie, am scris pe facebook la Lidl România și mi-au indicat o adresă de e-mail pentru reclamație.
Le-am trimis e-mail cu descriere și poze, în data de 17 octombrie. Pe 19 octombrie, după ce am scris pe facebook că nu m-a contactat nimeni și sunt 3 zile de la reclamatie…m-a sunat cineva să mă întrebe lotul și data de expirare a produsului?!?!…
Eu am întrebat-o dacă cunoaște produsele din portofoliul Lidl…pentru că a fost specificat că este produs vrac și a fost feliat în magazin…Cum să mă suni să mă întrebi o stupizenie?!?!?!…
Luni, 22 octombrie, m-a sunat altcineva, care mi-a cerut să trimit proba reclamată într-un plic la București…după 5 zile…un produs perisabil…L-am trimis prin Lidl Nord Ploiești, cu proces verbal și plic sigilat.
Astăzi (n.r. – 25 octombrie) sunt 9 zile de la reclamație și nu răspunde nimeni…în condițiile în care am scris pe facebook Lidl România ieri, astăzi…
La o reclamație cu corp străin care poate afecta sănătatea omului…conform ISO 22000 -Siguranța alimentelor…ești obligat să investighezi imediat și să retragi/blochezi marfa afectată până la finalizarea investigațiilor, care nu trebuie să dureze atât de mult…
Ieri am făcut reclamație la ANPC, dar am scris și la Lidl Germania”.
Ziarul Incomod a transmis, de asemenea, către Lidl România o solicitare privind cazul descris.
- Reclamă -